Noutăți

  • Programul Prima Casă

    FNGCIMM a acordat peste 15.600 de garantii în cadrul programului Prima Casă:

    În prima jumătate a anului 2015, Fondul Național de Garantare a Creditelor, pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a acordat cu 40% mai multe garanții, pentru programul Prima Casă, acestea ajungând la 1,3 miliarde de lei. În primele șase luni, FNGCIMM a acordat peste 15.600 de garanții, față de 11.100, în primele luni, din 2014. Continue reading

  • Un nou partneriat

    Pentru că ne dorim ca ai noștri clienți să fie îndrumați spre ceea ce li se potrivește cel mai bine, ca și locuință, începând de astăzi, am demarat colaborarea cu Coldwell Banker Alpin Brasov, una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară, ce face parte din grupul Coldwell Banker, care a fost fondat în anul 1906, în Statele Unite ale Amercii, fiind compania cu cea mai lungă tradiție și experiență, pe piața imobiliară din America. Continue reading